Potrivit dispozițiilor art. 1.100 din Codul Civil, cel chemat la moştenire în temeiul legii (moștenitor legal) sau al voinţei defunctului (moștenitor testamentar) poate accepta moştenirea sau poate renunţa la ea.
Acceptarea moștenirii poate fi tacită (când succesibilul face un act pe care nu ar putea să-l facă decât în calitate de moștenitor) sau expresă (când succesibilul declară expres, neechivoc, într-un înscris că își însușește calitatea de moștenitor). Înscrisul poate să fie autentic sau sub semnătură privată.
Declaraţia de renunțare se face în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, în condiţiile şi limitele prevăzute de lege. Pentru informarea terţilor, declaraţia de renunţare se va înscrie, pe cheltuiala renunţătorului, în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii.
Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii.
Impreuna pentru un scop bun, insotim clientii in proiectele lor, punand accent pe valorile ce ne definesc.