În cadrul procedurii succesorale, cu acordul tuturor moștenitorilor, notarul public eliberează:
–certificatul de moștenitor prin care stabileşte compunerea masei succesorale rămase de pe urma defunctului, numărul, calitatea și întinderea drepturilor moştenitorilor şi a legatarilor defunctului sau
–certificat de calitate de moştenitor, care atestă doar numărul, calitatea şi întinderea drepturilor tuturor moştenitorilor legali, fără a se stabi compunerea masei succesorale rămase de pe urma defunctului.
Cererea de deschidere a procedurii succesorale poate fi făcută de oricare dintre succesibili, de către creditorii succesiunii sau ai succesibililor, precum şi de orice altă persoană care justifică un interes legitim (de exemplu: Primăriile Sectoarelor din București prin intermediul Camerei Notarilor Publici București).
Pentru dezbaterea procedurii succesorale, o persoană interesată se poate adresa oricărui notar public având biroul notarial în circumscripția teritorială a tribunalului în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu. În cazul moștenirilor succesive, poate fi ales oricare dintre notarii publici care își desfășoară activitatea într-un birou individual sau într-o societate profesională din circumscripția teritorială a tribunalului în care şi-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urmă.
Biroul Notarial DEXTERA este competent să dezbată succesiunea și să elibereze certificat de moștenitor dacă defunctul a avut ultimul domiciliu în București indiferent de sector, conform mențiunii din certificatul de deces, iar în cazul moștenirilor succesive, dacă cel din urmă autor decedat a avut ultimul domiciliu în București.
Impreuna pentru un scop bun, insotim clientii in proiectele lor, punand accent pe valorile ce ne definesc.